Imi place periodic sa-mi aduc aminte unde eram cu un an in urma, nu pentru ca as suferi de complexul evolutiei, ci pentru ca vreau sa vad daca mai am neuroni. Cert este ca acum un an eram in Bucuresti, nu aveam somn si visam la Tunisia mea, la acel " maktub ", la faptul ca regretam pe alocuri ca nu am reusit sa ajung in Iran...
A trecut un an si ma gandesc cu nostalgie la tancurile din strada, din Tunis, la colegii mei de apartament, la barbatii pe care-i priveam in ochi pe strada (desi nu cred ca societatea lor era de acord), la cafelele si croissanturile gratis, la marea infinita din Sidi Bou Said...
O experienta, o mica eliberare venita din partea AIESEC-ului (cea mai mare organizatie de tineri din lume...), un timp in care am putut trai ce am vrut eu.
Tunisia, reflectand acum, a insemnat fuga...o fuga majora de Romania si tot ceea ce nu puteam simti aici...umanitate, pe mine si continuitate. Acolo ajunsa, am lasat tot ce purtam pe umeri in aeroport si am trait. Am iubit fiecare secunda ce a trecut din viata mea, am adorat fiecare om ce mi-a iesit in cale, m-am vazut goala de tot ce nu ma puteam dezbraca...am vazut ca exista liberul arbitru, ca pot spune tot ce gandesc...fara prea mari consecinte! Si aici am vrut sa ajung...nu Tunisia in sinea ei m-a fermecat, ci faptul ca aceasta tara ciudata rau a fost scuza ca eu sa ma simt libera.
Acum...dupa un an, caut cu disperare si temere alta scuza sa gasesc aceeasi senzatie si-s usor "atinsa" pentru ca s-ar putea sa nu o mai gasesc....
Si totusi...poate o sa o gasesc intr-un alt val...alta mare, alt EU!
No comments:
Post a Comment