Intre psihologia personalitatii noastre si realitate

Suntem o mare de tacuti la cald blestem dumnezeiesc, supusi la o ordine si disciplina reglata de mai marii prosti.

Temnita noastra e acest rai pe care-l privim din perspectiva strategului orb al lui Napoleon, nu avem nimic de conchis, de strigat!

Ne calca toti pe cap, iar noi spunem ca si asa nu avem nevoie de el prin viata.

Ne purtam traiul cu zambete destinse, desi traim stramt si murdar.
Pana cand bicele va mai sfredeli in uitarea asta?



http://www.youtube.com/watch?v=GWrxs2RDNRU

Jurnal de vara!

Mult timp a trecut pana sa fiu, din nou, doar cu mine si cu lumea gandurilor mele. Mi-am muncit sufletul si mai putin mintea in tot acest timp. Am stat aproape de oameni, intuindu-le fiecare gest, fiecare strop de putere, fiecare tentativa de manipulare si fiecare manunchi de slabiciuni. Am ajuns sa-mi curat viata de incertitudini si s-aduc afectiunea lor intr-un lucru mare: construirea de valori.

Mi-e frica si mi-e jena acum sa ma uit in jurul meu; am ajuns experta in conturarea dorintelor lor. Se prefac ca se accepta, desi gestul celuilalt zgarie personalitatea lor, se prefac ca nu iubesc, desi abia asteapta cea mai mica mangaiere, se tem de apropiati si arata indiferenta si putere.
Le-am vazut si le vad pe toate! Ma intreb cu ce ma vor ajuta toate acestea? Cu nimic, cu absolut nimic, ma vor face mai trista, poate...

Oare suntem lasi sau destinul isi arata coltii rupandu-ne din lumea viselor?


Sunt si NU SUNT trista! Visez mai des si mai frumos. Vad lucrurile mari din viata mea si le simt foarte aproape, si ochii albastri imi soptesc ca imi vor da viata si suferinta inapoi.



P>S> Prima zi fara cuvintele potrivite!